Publicata in M. Of. 123/2011, Instructiunea 1/2011 reglementeaza mentinerea in activitate ca titular peste varsta standard de pensionare.

Prezentam in continuare Instructiunea 1/2011:

Toate textele integrale al actelor normative dar si intreaga legislatie consolidata a Romaniei, pot fi accesate gratuit, timp de 14 zile, in aplicatia Legalis 2.0.

INSTRUCŢIUNE Nr. 1/2011

privind menţinerea în activitate ca titular peste vârsta standard de pensionare

M.Of. nr. 123 din 17.02.2011

În baza prevederilor art. 361 alin. (6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,

în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările ulterioare,

ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite următoarea instrucţiune:

Art. 1

Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar care a intrat în procedura de aprobare a menţinerii în activitate ca titular peste vârsta standard de pensionare, în perioada cuprinsă în Calendarul mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2011–2012, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.615/2010, beneficiază de acordarea menţinerii în activitate ca titular în funcţia didactică, în anul şcolar 2011–2012, cu condiţia obţinerii aprobării consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar, conform art. 10 din Metodologia privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.616/2010.

Art. 2

Direcţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prezenta instrucţiune.

Art. 3

Prezenta instrucţiune se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,

Daniel Petru Funeriu

Toate textele integrale al actelor normative dar si intreaga legislatie consolidata a Romaniei, pot fi accesate gratuit, timp de 14 zile, in aplicatia Legalis 2.0.