Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a avut, la sfarsitul saptamanii, o intalnire cu presedintele UNBR, Gheorghe Florea, si presedintele UNPIR, Arin Stanescu, reuniunea avand ca teme realizarea unui bilant al colaborarii in anul 2010 si stabilirea coordonatelor principale de cooperare pe probleme de interes comun in perioada urmatoare.
„Profesia de avocat este mai mult decât un auxiliar al Justiţiei, este un pilon al acesteia. O vorbă veche spune că nu poţi avea judecători buni fără să ai avocaţi buni. În sisteme de drept precum cel al SUA, Israel, Marea Britanie, şi altele, judecătorii sunt aleşi dintre cei mai reputaţi şi experimentaţi avocaţi. Profesia de avocat trebuie consolidată în continuare şi apărată de atacurile din exterior, în primul rând de concurenţa neloială a celor care uzurpă această calitate. În 2010 am reuşit împreună cu UNBR să trecem prin Parlament modificări importante ale Legii avocaturii, pentru modernizarea şi apărarea ei. La rândul ei, profesia de lichidator este foarte importantă pentru o economie de piaţă funcţională şi un act de Justiţie profesionist. Insist asupra faptului că integritatea în aceste profesii este la fel de importantă ca şi profesionalismul. În ultimii ani am dezvoltat împreună cu UNBR ajutorul public judiciar şi mă bucur că am reuşit să încheiem 2010 cu desocotirea integrală a datoriilor Ministerului Justiţiei faţă de UNBR. În acelaşi timp, subliniem importanţa creşterii calităţii asistenţei în cadrul ajutorului public judiciar. Avem o bună colaborare cu UNPIR, în special prin Oficiul Registrului Comerţului, în ceea ce priveşte publicarea actelor procedurale în cadrul procedurii insolvenţei, a schimbului de informaţii privind companiile supuse procedurilor, etc. În 2011 punctul central al colaborării Ministerului Justiţiei cu UNBR şi UNPIR va fi pregătirea acestor profesii pentru implementarea noilor coduri fundamentale ale României. De asemenea, avem aceleaşi poziţii instituţionale în legătură cu programul privind volumul optim de activitate al instanţelor, care afectează nu numai justiţiabilii persoane fizice şi companiile, mediul de afaceri şi economia, ci şi profesiile juridice. Acest program a ajuns ca pe alocuri să compromită ideea de Justiţie şi încrederea în ea. E nevoie de stoparea urgentă a programului care nu este unul al volumului optim de încărcare, ci a devenit unul al Justiţiei minimale. În 2011 această stare de lucruri va trebui îndreptată, într-un fel sau altul şi este un punct prioritar al agendei Ministerului Justiţiei. Profesiile de avocat şi practician în insolvenţă sunt alături de M.J. în acest demers, pentru binele Justiţiei şi al justiţiabililor”, a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
La rândul lor, liderii celor două organisme profesionale juridice au remarcat deschiderea spre cooperare instituţională constructivă manifestată de Ministerul Justiţiei în anul ce s-a încheiat, cu efecte pozitive pentru dezvoltarea celor două profesii juridice, dar, mai ales, cu impact pozitiv asupra eficienţei sistemului judiciar, actul avocaţial şi cel al administratorului şi lichidatorului judiciar fiind elemente integrante ale actului de justiţie, aşa cum se reflectă, de altfel, şi în viziunea Strategiei de dezvoltare a justiţiei ca serviciu public 2010-2014.
Sursa: Ministerul Justitiei