Casele de asigurari pot controla mai bine retetele eliberate de medicii de familie, dar si activitatea farmaciilor si a furnizorilor de servicii medicale. Sistemul Informatic Integrat Unic (SIUI), demarat din 2002, e functional suta de suta.
Prin informatizare se urmareste eliminarea fraudelor in asigurarile de sanatate, spun oficialii. “Pana la aparitia cardului si a fisei electronice nu are o mare functionalitate”, comenteaza criticii, care adauga ca, pe langa implementare, e nevoie si de monitorizare, iar la acest capitol suntem “dezastruosi”.
Baza de date completa cu asiguratii din Romania
Versiunea centralizata a SIUI detine o baza de date complexa despre toate categoriile de asigurati: pensionari, persoane coasigurate, persoane cu diferite grade de invaliditate, elevi, studenti, nou-nascuti si este pregatita pentru introducerea de anul viitor a Cardului National de Sanatate, a Fisei Electronice a Pacientului si a Prescriptiei Electronice.
“In Romania, inainte de implementarea SIUI, in evidentele medicilor de familie figurau 27 de milioane de asigurati. Informatizarea sistemului a adus listele de pacienti la nivelul real (19 milioane de asigurati), reducand proportional cheltuielile bugetare”, a declarat Lucian Duta, presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate .
Sursa: www.evz.ro