Presedintele Romaniei, Traian Băsescu, a trimis luni, 13 decembrie a.c., Parlamentului Romaniei, in temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constitutia Romaniei, cererea de reexaminare asupra Legii privind cimitirele, crematoriile umane si serviciile funerare.
Motivele cererii sunt următoarele:
1. Actul normativ trimis spre promulgare are ca obiect de reglementare stabilirea drepturilor si obligatiilor in legatura cu activitati funerare, cimitire si crematorii umane. Noua reglementare stabileste in sarcina autoritatilor administratiei publice locale obligatia de a organiza cimitirele publice astfel incat acestea sa aiba sectoare parcelate corespunzatoare pentru fiecare cult recunoscut, la cererea cultelor care functioneaza in localitatea respectiva. In acelasi timp, textul legii nu impune o asemenea obligatie si pentru categoria operatorilor economici, fundatiilor si asociatiilor, ca proprietari de cimitire.
2. Legea supusa reexaminarii contine prevederea potrivit careia proprietarii cimitirelor au obligatia intretinerii si a mentinerii in functiune a cimitirului. In acest sens, consideram ca se impune reglementarea in lege a unei proceduri speciale care să priveasca situatia in care proprietarul privat al cimitirului este supus procedurii insolventei.
3. Intrucat infiintarea, organizarea, functionarea si administrarea cimitirelor si crematoriilor, precum si serviciile funerare asociate fac parte din sfera serviciilor publice de interes local, invederam necesitatea corelarii acestei legi cu prevederile actelor normative privind administrarea domeniului public si privat de interes local, precum si cele referitoare la serviciile comunitare de utilitaţi publice.
4. Conform art. 134 alin. (1) din lege, proprietarul cimitirului este cel care stabileşte contravaloarea concesiunilor locurilor de înhumare, dar şi taxa pentru activităţile desfăşurate de operatorii economici. Considerăm că este necesară clarificarea modului de stabilire a taxelor şi tarifelor aferente serviciilor funerare prestate, dar şi identificarea autorităţilor competente să exercite supravegherea şi controlul acestor prestaţii cu caracter public.
5. Deoarece legea cuprinde dispoziţii cu caracter imperativ, dar fără a prevedea care sunt sancţiunile în cazul încălcării acestor dispoziţii ori modul de contestare şi sancţionare a nerespectării obligaţiilor instituite prin lege, se creează situaţia imposibilităţii aplicării legii, aceasta fiind lipsită de efectele sale. De aceea, considerăm că este necesar ca legea să conţină şi sancţiuni în cazul nerespectării prevederilor sale.
6. Avand in vedere aspectele enunţate mai sus, va solicitam reexaminarea Legii trimise spre promulgare, tinand cont de motivele invocate.
Sursa: Presedintia Romaniei