In Monitorul Oficial numarul 815/2010 a fost publicat Ordinul 259/2010, emitent MAI, care modifica normele tehnice pentru introducerea cadastrului general.
Mai jos puteti citi continutul acestui act normativ:
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
ORDIN Nr. 259/2010
privind modificarea şi completarea Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei publice nr. 534/2001
M.Of. nr. 815 din 07.12.2010
Având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul administraţiei şi internelor emite următorul ordin:
Art. I
Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei publice nr. 534/2001, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Punctul 4.2.2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„4.2.2. Comisia de delimitare a limitelor comunelor, oraşelor sau municipiilor de pe raza administrativă a unui judeţ are următoarea componenţă:
– reprezentantul instituţiei prefectului, în calitate de preşedinte al comisiei;
– primarii comunelor, oraşelor sau municipiilor implicate;
– reprezentantul oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară din cadrul judeţului;
– reprezentanţii aparatelor de specialitate ale primarilor din unităţile administrativ-teritoriale;
– reprezentanţi ai Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, dacă hotarul sau tronsonul de hotar trece printr-o pădure ori este limitrof acesteia;
– reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române“, dacă hotarul sau tronsonul de hotar trece de-a lungul unui curs de apă, lac ori mare teritorială;
– reprezentantul Poliţiei de Frontieră Române, dacă hotarul este şi frontieră de stat;
– secretarii comunelor, oraşelor sau municipiilor implicate, care vor asigura şi secretariatul comisiei.“
2. După punctul 4.2.5 se introduce un nou punct, punctul 4.2.51, cu următorul cuprins:
„4.2.51. Comisia de delimitare pentru unităţile administrativ teritoriale aflate pe limita de judeţ are următoarea componenţă:
– reprezentanţii instituţiilor prefectului judeţelor implicate, în calitate de copreşedinţi ai comisiei;
– reprezentanţii oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară din cadrul judeţelor implicate;
– reprezentanţii compartimentelor de specialitate din cadrul consiliilor judeţene implicate;
– primarii comunelor, oraşelor sau municipiilor situate pe linia de hotar a judeţului;
– reprezentanţii Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, dacă hotarul sau tronsonul de hotar trece printr-o pădure ori este limitrof acesteia;
– reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române“, dacă hotarul sau tronsonul de hotar trece de-a lungul unui curs de apă, lac ori mare teritorială;
– reprezentantul Poliţiei de Frontieră Române, dacă hotarul este şi frontieră de stat;
– secretarii judeţelor implicate, care vor asigura şi secretariatul comisiei.“
3. Punctul 4.2.15 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„4.2.15. Dacă hotarul traversează în linie dreaptă o pădure compactă, o păşune, o fâneaţă sau un lac, se vor borna punctele de intersecţie a liniei de hotar cu limita suprafeţelor acestor categorii de folosinţă (în aceste cazuri linia de hotar este o linie dreaptă imaginară). Dacă linia de hotar care traversează pădurea este o linie frântă sau sinuoasă, se vor materializa şi se vor determina coordonate la punctele care definesc respectiva linie de hotar.“
4. După punctul 4.3.6 se introduce un nou punct, punctul 4.3.7, cu următorul cuprins:
„4.3.7. După stabilirea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale de către comisiile numite în acest scop prin ordinele prefecţilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, va propune actul normativ de promovare a hărţii în format digital cu limitele administrativ-teritoriale ale României.“
5. În tot cuprinsul normelor tehnice următoarele denumiri vor fi înlocuite astfel:
a) Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie – O.N.C.G.C. se va înlocui cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară – A.N.C.P.I.;
b) Oficiul Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Cartografie – O.J.C.G.C. se va înlocui cu Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară – O.C.P.I.;
c) Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie şi Cadastru – I.G.F.C.C. se va înlocui cu Centrul Naţional de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie – C.N.C.G.F.T.;
d) Comisie de delimitare cadastrală se va înlocui cu comisie de delimitare.
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul administraţiei şi internelor,
Ioan Dascălu,
secretar de stat
Timp de 14 zile puteti accesa gratuit Biblioteca Legislativa Legalis si veti avea acces neingradit la toaate actele normative consolidate ale Romaniei, jurisprudenta, doctrina civila si de drept al afacerilor.
Creeaza un cont! Atat!