Premierul Emil Boc a solicitat membrilor Cabinetului sa prezinte public bilantul propriei activitati pe anul 2010 si proiectele majore pe care le vor derula in 2011, precum si sa stabileasca un program clar de investitii prioritare pe anul viitor, au declarat agentiei MEDIAFAX surse guvernamentale.
Potrivit acestora, premierul a solicitat tuturor ministrilor sa organizeze in perioada urmatoare conferinte de presa in care sa prezinte un bilant pe anul 2010 si proiectele majore pe care le au planificate pentru anul viitor.
„Premierul a cerut inca o data ministrilor sa prezinte proiectele prioritare de investitii, pentru care Guvernul trebuie sa asigure finantarea anul viitor, si le-a solicitat sa prezinte in conferinte de presa ceea ce au realizat la fiecare minister in acest an si care sunt proiectele importante pe care le vor realiza anul in 2011”, au precizat sursele citate.

Sursa: Mediafax.ro