Persoanele fidele fata de firma au in general venituri de peste 1.500 de lei.
Un studiu al companiei GfK Romania arata ca aproximativ 4 din 10 angajati sunt atasati de compania pentru care lucreaza. Privind situatia pe regiuni geografice, nivelul de angajament cel mai ridicat fata de companie se regaseste in Muntenia, Dobrogea si Oltenia (aproape 50%). Angajatii cel mai putin atasati de firma sunt cei din Moldova si din Transilvania (37%). In orasele medii nivelul de atasament al angajatilor este mult mai mare in comparatie cu gradul de atasament al celor care lucreaza in orasele mari. Studiul mai arata si ca femeile sunt mult mai implicate in activitatea organizatiei pentru care lucreaza fata de barbati, iar acest grad de angajament creste odata cu varsta in cazul ambelor sexe.
Sursa: Financiarul