Reprezentantii Fondului Monetar International in Romania le-au spus sindicalistilor ca exista posibilitatea majorarii salariului minim, insa acest lucru trebuie facut astfel incat sa nu creasca rata somajului, a declarat presedintele “Cartel Alfa”, Bogdan Hossu.
Hossu a spus, la finalul intalniri cu delegatia FMI, ca sindicatele si-au exprimat punctul de vedere cu privire la salariul minim, care ar trebui sa fie de 750 de lei , iar reprezentantii Fondului au declarat ca vor face calcule legate de implicatiile economice, ingrijorarea lor fiind sa nu existe un efect negativ privind pierderea unor locuri de munca.
“Le-am aratat ca politicile de inghetare a salariului minim nu au creat niciun loc de munca, iar cand salariul minim a crescut peste 40 la suta, adica in 2002, nu a existat nicio pierdere de locuri de munca si aceasta masura nu a avut niciun efect inflationist”, a mai spus Hossu.
Liderul “Cartel Alfa” a adaugat ca sindicalistii le-au sugerat reprezentantilor FMI ca in cazul Legii salarizarii sa se gaseasca o solutie care sa elimine posibilele conflicte sociale si un lung proces in justitie care ar bloca aplicarea acesteia.

Sursa: www.mediafax.ro