Amanarea poate surveni de la Cotroceni sau de la Palatul Victoria. In PDL nimeni nu a fost sanctionat, din cauza „presiunilor create de motiunea de cenzura”
Chiar daca Parlamentul a votat reducerea TVA la alimentele de baza si neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 de lei, guvernantii au mai multe variante pentru ca cele doua acte normative sa nu fie aplicate. Deocamdata, ei asteapta un semnal de la Traian Basescu. In functie de decizia sefului statului, democrat-liberalii sunt pregatiti sa intervina atat la nivel parlamentar, cat si din Executiv. Cele doua legi ajung la Palatul Cotroceni cel mai probabil luni, intrucat timp de cinci zile trebuie sa ramana la Camera Deputatilor, pentru eventuale sesizari de neconstitutionalitate. Ulterior, seful statului are la dispozitie 20 de zile sa decida daca promulga legile sau le trimite inapoi la Parlament. Democrat-liberalii au gasit deja un motiv pentru care textul privind reducerea TVA la alimentele de baza sa fie reexaminat. „Proiectul respectiv nu a fost discutat in Comisia de Agricultura, iar acest lucru ar fi chiar unul dintre viciile de fond ale legii care ar impune revotarea ei“, a explicat ministrul Valeriu Tabara.

Sursa: www.financiarul.com