Pretul gazelor naturale este tinut artificial la un nivel redus, iar piata de gaze si electricitate nu este competitiva, motiv pentru care investitorii nu sunt interesati sa investeasca in Romania, a declarat, miercuri, directorul general al E.ON Romania, Frank Hajdinjak.
“Cum sa atragi investitori aici cind piata nu este libera? Romania are nevoie de investitii de 10 miliarde de euro in sectorul energetic. (…) Situatia este foarte diferita fata de acum doi ani, cand erau foarte multi bani. Acum, proiectele de investitii concureaza cu cele din alte state, iar Romania nu este in fruntea listei”, a afirmat Hajdinjak
El a adaugat ca Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei, care ar trebui sa asigure competitia pe piata de gaze si electricitate, nu mai este indepedenta politic, iar deciziile acesteia sunt justificate doar de considerente sociale.
“ANRE era libera acum doi ani si se autofinanta, dar acum este bugetara si ai putea avea impresia ca nu este indepedenta poltic, iar argumentele sociale sunt singurele care functioneaza. (…) In privinta gazelor, cred intr-o piata libera, dar avem preturi reglementate sustinute artificial la un nivel redus. Doar o piata competitiva va dezvolta industria, trebuie sa facem mai mult sa deschidem piata”, a continuat Hajdinjak, prezent la o conferinta pe teme de energie.
Sursa: www.mediafax.ro