Aproape 40% din companiile private au bugetat majorari salariale pentru 2011, cresterea medie fiind de 6,8%, dupa ce in acest an salariile din sectorul privat au crescut in medie cu 4,3%, potrivit studiului salarial si de beneficii PayWell Romania, realizat de PricewaterhouseCoopers.
Avansul salariilor din 2010 este cu 40% mai mic fata de cel din 2009, cand s-a situat la 7,2%.
Totodata, aproape 70% dintre companiile participante la studiu fie au crescut pana in prezent, fie intentioneaza sa creasca salariile in 2010, in timp ce 30% nu intentioneaza sa majoreze salariile anul acesta sau nu au luat nicio decizie.
“Companiile au dat dovada de o uniformitate remarcabila in ceea ce priveste politica salariala si de beneficii anul acesta, tinand cont de faptul ca majorarile salariale au variat intre 2,9% in retail in medie si 5,9% in industria IT. Aceasta subliniaza faptul ca firmele din Romania, indiferent de sectorul de activitate, raman in continuare precaute in actualul context economic si au mentinut un control strict asupra costurilor, indeosebi asupra costurilor de personal. In ciuda faptului ca anul acesta cateva sectoare ecoomice au iesit din recesiune si au raportat ritmuri modeste de crestere, spre exemplu companiile care au o puternica activitate de export, firmele dau dovada in continuare de pesimism in ceea ce priveste perspectivele de redresare ale pietei interne”, a declarat, intr-un comunicat, seful departamentului de consultanta fiscala si juridica din cadrul PwC, Peter de Ruiter.
Sursa: www.mediafax.ro