Gloria Bistrita risca sa ramana fara peluza stadionului, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) anuntand ca tribuna arenei bistritene va fi scoasa la licitatie din cauza datoriilor acumulate de club la bugetul de stat.
Intr-un anunt postat pe site-ul oficial al ANAF se precizeaza ca peluza are o suprafata construita de 1.233 de metri patrati si o capacitate de 2.151 de scaune. De asemenea, eventualul cumparator va intra in posesia si a incaperilor de sub peluza.
Un alt bun al Bistritei scos la vanzare este pasarela de acces la peluza, care are o lungime de 21 de metri si o inaltime de 3 metri si jumatate.
Pretul peluzei stadionului din Bistrita pleaca de la 1.176.300 de lei, iar pentru pasarela, ANAF solicita cel putin 33.200 de lei.
Sursa: www.ziare.com