Discutiile au inceput luni, cand ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a prezentat proiectul initiat de Guvern, care a fost criticat de fostii ministri ai invatamantului Ecaterina Andronescu si Cristian Adomnitei.
Fost ministru al Educatiei, Cristian Adomnitei a apreciat ca elementele bune din proiectul de lege propus de Executiv nu sunt originale, fiind preluate din proiectul elaborat in perioada in care ministru de resort era Ecaterina Andronescu. Acesta a spus ca se va abtine de la vot atunci cand va fi supus spre aprobare proiectul legii educatiei, afirmand ca acesta reprezinta un regres pentru invatamantul superior si pune in centrul sistemului de educatie Partidul Democrat Liberal, si nu pe elevi si studenti.
Sursa: www.agerpres.ro