Aproape jumatate dintre consumatorii si retailerii din Romania considera ca exista un numar semnificativ de produse nealimentare nesigure pe piata, potrivit rezultatelor unui sondaj prezentat luni de Comisia Europeana (CE), romanii fiind astfel printre cei mai sceptici europeni.
44% dintre consumatorii intervievati si 47% dintre retailerii care au raspuns intrebarilor CE sunt de parere ca bunurile de consum de pe piata sunt nesigure, procentaje apropiate fiind intalnite doar in Grecia – 47% dintre consumatori, respectiv 38% dintre retaileri.
La nivelul UE, peste 25% dintre consumatori si aproape 20% dintre retaileri sunt de parere ca multe produse aflate in circulatie sunt nesigure.
In privinta campaniilor de rechemare a unor produse pentru inlocuire sau pentru remedierea unor defectiuni de fabricatie, Grecia si Cipru conduc clasamentul statelor membre, cu 46%, respectiv 32% dintre consumatori afectati de cel putin o astfel de procedura. In Romania, putin peste 5% dintre respondenti afirma ca au fost vizati de rechemarea unor produse, nivel similar ciferlor intalnite in multe dintre statele UE.
Sursa: www.mediafax.ro