Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a decis suspendarea grevei generale stabilită pentru 12 februarie, precum şi pichetele programate pentru 9 februarie, după ce Ministerul Muncii a trimis o notă către direcţiile teritoriale în care se arată că vor fi respectate toate drepturile prevăzute în contractele colective de muncă.
Sindicaliştii din Administraţie au început protestele în 2 februarie, cu o grevă de avertisment de două ore. Conform calendarului protestelor, sindicaliştii FNSA urmau să picheteze, în 9 februarie, ministerele Muncii şi Internelor, iar pe 12 februarie să intre în grevă generală pe termen nelimitat.
Sindicaliştii erau nemulţumiţi de legea unică de salarizare în sistemul bugetar, de reducerea veniturilor, prin reducerea unor sporuri şi tăierea orelor suplimentare. În plus, sindicatele au reclamat şi proiectul de lege privind reducerea a 17.000 de posturi din administraţie.
Romel Neagu, preşedintele executiv FNSA, a declarat că motivul grevei generale este „scăderea salariilor şi creşterea tuturor celorlalte preţuri. Noi vrem păstrarea locului de muncă pentru salariaţi, posibilitatea negocierilor colective, iar reducerea posturilor să se facă doar pentru locurile bugetate”.
Sursa: http://www.realitatea.net