Citiţi în continuare lista celor mai recent consolidate acte, introduse în Legalis.ro, precum şi ultimele 20 de ediţii ale Monitorului Oficial.

Acte consolidate astăzi, 14 ianuarie

OUG 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe
OG 22/2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de şcolarizare, în valută, a cetăţenilor care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum şi din cele care nu fac parte din Spaţiul Economic European şi din Confederaţia Elveţiană
OUG 89/2009 pentru trecerea componentei de medicină preventivă din cadrul Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Preventivă, aflat în subordinea Academiei Române, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale şi pentru stabilirea unor măsuri organizatorice
OUG 17/2007 pentru trecerea Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Preventivă din subordinea Ministerului Apărării în subordinea Academiei Române şi pentru stabilirea unor măsuri organizatorice aferente acesteia
Ordin 382/2009 al inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat pentru aprobarea Metodologiei privind autorizarea operatorului responsabil cu supravegherea şi verificarea tehnică în utilizare a instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR – operator RSVTI
Ordin 486/2007 al Ministrului economiei şi finanţelor pentru aprobarea Procedurii privind stingerea creanţelor reprezentând impozite, taxe şi alte venituri datorate bugetului de stat şi/sau a creanţelor reprezentând contribuţii sociale administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile proprietate a debitorilor
HG 150/1999 privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea normelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază între limite pentru personalul de specialitate medico-sanitar şi personalul auxiliar sanitar, încadrat în unităţi sanitare şi de asistentă socială
Decizie 234/2008 a Primului-ministru privind stabilirea atribuţiilor domnului Elvădeanu Mihai, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului

Lista celor mai recente ediţii ale Monitorului Oficial

MO 24/2010 – 13 ianuarie 2010
MO 23/2010 – 12 ianuarie 2010
MO 22/2010 – 12 ianuarie 2010
MO 21/2010 – 12 ianuarie 2010
MO 20/2010 – 12 ianuarie 2010
MO 19/2010 – 12 ianuarie 2010
MO 18/2010 – 11 ianuarie 2010
MO 17/2010 – 11 ianuarie 2010
MO 16/2010 – 11 ianuarie 2010
MO 15/2010 – 11 ianuarie 2010
MO 14/2010 – 11 ianuarie 2010
MO 13/2010 – 8 ianuarie 2010
MO 12/2010 – 8 ianuarie 2010
MO 11/2010 – 8 ianuarie 2010
MO 10/2010 – 7 ianuarie 2010
MO 9/2010 – 7 ianuarie 2010
MO 8/2010 – 6 ianuarie 2010
MO 7/2010 – 6 ianuarie 2010
MO 6/2010 – 5 ianuarie 2010
MO 5/2010 – 5 ianuarie 2010