Firmele care vor angaja persoane disponibilizate sau şomeri ar putea fi scutite de la plata contribuţiilor de asigurări sociale, pentru un anumit interval din 2010, ca modalitate de asigurare a unui nou loc de muncă pentru aceste persoane, a afirmat Emil Boc.
„Avem în vedere oferirea posibilităţii de recalificare profesională, utilizând atât intervenţia statului, cât şi fondurile europene în materie sau oferirea de politici fiscale atractive pentru întreprinderile care angajează persoane disponibilizate. Aceste întreprinderi vor beneficia de o reducere sau de un sprijin fiscal, pentru o anumită perioadă de timp, de a nu plăti contribuţiile sociale ale angajatului şi ale angajatorului, pentru a stimula încadrarea în muncă a acelora care urmează a fi disponibilizaţi”, a spus Boc, în discursul susţinut în plenul Parlamentului pentru învestirea Guvernului.
El a apreciat că, la sfârşitul anului 2009, rata şomajului în România va fi de 7,5%, sub media de 9,5% de la nivelul Uniunii Europene, dar a atenţionat că în 2010 trebuie continuată restructurarea aparatului administraţiei publice.
Sursa: Mediafax