În Monitorul Oficial nr. 74 din 28 ianuarie a.c. a fost publicată Ordonanța Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediția 2. Adăugită și revizuită – Comandă acum în Legalis®
În extras
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 11 alineatul (13), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(13) Contribuabilii, persoane impozabile stabilite în România, cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. b)–e) şi h), nu beneficiază, în perioada respectivă, de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor efectuate, dar sunt supuşi obligaţiei de plată a TVA colectate, în conformitate cu prevederile titlului VI, aferentă operaţiunilor taxabile desfăşurate în perioada respectivă. Pentru achiziţiile de bunuri şi/sau de servicii efectuate în perioada în care persoana nu are un cod valabil de TVA, destinate operaţiunilor care urmează a fi efectuate după data înregistrării în scopuri de TVA care dau drept de deducere potrivit titlului VI, se ajustează în favoarea persoanei impozabile, prin înscrierea în primul decont de taxă prevăzut la art. 1562depus de persoana impozabilă după înregistrarea în scopuri de TVA sau, după caz, într-un decont ulterior, taxa aferentă:“.
2. La articolul 11, alineatul (14) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(14) Beneficiarii care achiziţionează bunuri şi/sau servicii de la contribuabilii persoane impozabile stabilite în România, cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. b)–e) şi h) şi au fost înscrişi în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 a fost anulată, nu beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită şi/sau a achiziţiilor de bunuri de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.“
3. După articolul 46 se introduce un nou articol, articolul 461, cu următorul cuprins:
Venituri scutite
Veniturile din activităţi independente, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat sunt scutite de impozit pe venit.“
4.La articolul 55 alin. (4), litera k1) se abrogă.
5. După articolul 55 se introduce un nou articol, articolul 551, cu următorul cuprins:
6.Articolul 681se modifică şi va avea următorul cuprins:
Venituri scutite
Veniturile din pensii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat sunt scutite de impozit pe venit.“
7. După articolul 71 se introduce un nou articol, articolul 711, cu următorul cuprins:
Venituri scutite
Veniturile din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, altele decât cele prevăzute la art. 72, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică de către persoanele fizice cu handicap grav ori accentuat, sunt scutite de impozit pe venit.“
8. La articolul 82, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
„(11) Nu se datorează plăţi anticipate în cazul contribuabililor, persoane fizice cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri din activităţi independente, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, prevăzute la cap II şi VII, scutite de impozit pe venit.“
9. La articolul 94, după alineatul (19) se introduc două noi alineate, alineatele (20) şi (21), cu următorul cuprins:
„(20) Pentru veniturile prevăzute la cap II, III, VI şi VII, realizate de persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat până la data de 1 februarie 2015, obligaţiile fiscale sunt cele în vigoare la data realizării acestora.
(21) Pentru veniturile prevăzute la cap. II şi VII, realizate de persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, obţinute în perioada 1 ianuarie 2015 şi până la 1 februarie 2015, se aplică următoarele reguli:
a) normele anuale de venit se corectează astfel încât să corespundă perioadei impozabile;
b) în cazul veniturilor pentru care venitul net anual se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, nu se mai stabilesc şi nu se efectuează plăţi anticipate, iar venitul net anual se declară până la data de 25 mai 2016.“