În Monitorul Oficial nr. 411 din 8 iulie 2013 a fost publicată Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013 a Curţii Constituţionale referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată.
Cu Adresa nr. 51/2.941 din 21 mai 2013, Secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, formulată de 80 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România, Partidului Democrat Liberal şi Partidului Poporului – Dan Diaconescu.
Prin această sesizare, autorii acesteia solicită Curţii să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, susţinând că aceasta este neconformă cu prevederile constituţionale ale art. 34 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1) şi (4), art. 73 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 121,art. 122,art. 138 alin. (4) şi (5) şi art. 139 alin. (3),
Curtea Constituţională a decis respingerea, ca neîntemeiată, a obiecţiei de neconstituţionalitate formulată de 80 de deputaţi şi constată că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată este constituţională în raport de criticile formulate.
OPINIE SEPARATĂ a judecătorului Mona-Maria Pivniceru
În dezacord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, considerăm că obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată trebuia admisă în parte pentru următoarele motive:
Considerăm că textul introdus prin legea de aprobare a acestei ordonanţe de urgenţă care prevede că dispoziţiile ordonanţei „se aplică şi achiziţiilor publice a căror sursă de finanţare este asigurată într-o proporţie de minim 10% din fondurile Ministerului Sănătăţii“ aduce atingere art. 120 alin. (1) din Constituţia României în măsura în care se referă la fondurile alocate de autorităţile administraţiei publice locale.
Potrivit art. 120 alin. (1) din Constituţia României: „Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice“.
Autonomia locală presupune şi autonomia financiară a unităţilor administrativ-teritoriale, mai exact faptul că taxele locale se utilizează potrivit legii, dar numai în conformitate şi în baza deciziei organelor decizionale ale UAT-urilor, astfel cum legiuitorul a stabilit competenţele legale ale acestora.
De aceea, organele centrale executive, astfel cum este Ministerul Sănătăţii, nu pot decide asupra oportunităţii modalităţii de cheltuire a fondurilor din bugetele UAT-urilor.
În cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012, la art. 2 alin. (3) se reglementează faptul că „Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică achiziţiilor a căror sursă de finanţare este asigurată din fonduri alocate de autorităţile administraţiei publice locale, donaţii, sponsorizări şi fonduri din proiecte cu finanţare rambursabilă şi nerambursabilă“. Acest text era de natură să asigure pe deplin autonomia locală, ştiut fiind faptul că pentru o mare parte din spitale managementul asistenţei medicale a fost transferat către UAT-uri. Pentru acestea, autorităţile locale alocă bani din bugetele propriilor UAT-uri pentru asigurarea fondurilor necesare funcţionării acestor spitale, inclusiv în privinţa achiziţionării de materiale sanitare şi medicamente.
Or, modificarea legislativă intervenită face ca alin. (3) să rămână aplicabilă doar pentru achiziţiile peste 90% ale UAT-urilor şi vizează tocmai procentul de 90% alocat de UAT-uri pentru achiziţionarea unor produse medicale pentru spitalele locale aflate în coordonarea acestora. Acest lucru va conduce la descurajarea participării autorităţilor locale la contribuţia pentru achiziţionarea de materiale sanitare şi medicamente, consiliile locale ori judeţene preferând să aloce banii în alte scopuri decât coachiziţia de medicamente cu Ministerul Sănătăţii, cu consecinţe grave pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor, fiind afectat în acelaşi timp şi dreptul la sănătate.
Prin modificarea operată de Parlament asupra ordonanţei de urgenţă criticate se aduce atingere principiului descentralizării şi autonomiei locale, astfel că, în opinia noastră, textul nou introdus de Parlament contravine art. 120 alin. (1) din Constituţie.