In MO 735/2012 a fost publicata Decizia 12/2012 a ICCJ privind recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langă ICCJ vizand interpretarea si aplicarea art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, cu privire la stabilirea caii de atac (apel sau recurs) si a instantei competente sa judece calea de atac declarata impotriva unei hotarari judecatoresti pronuntate in prima instanta inainte de intrarea in vigoare a Legii 202/2010, in cazul in care, după intrarea in vigoare a legii mentionate, cauza a fost trimisa spre rejudecare apelului.
În practica judiciară nu există un punct de vedere unitar, fiind identificate trei orientări jurisprudenţiale.
Potrivit unei orientări jurisprudenţiale s-a considerat că, în ipoteza menţionată, calea de atac ce se va rejudeca rămâne apelul, iar competenţa de soluţionare a acesteia aparţine tribunalului, decizia pronunţată de tribunal fiind supusă recursului la curtea de apel.
Alte instanţe au stabilit recursul ca fiind calea de atac ce se va rejudeca, stabilită potrivit legii noi, competenţa de soluţionare a acesteia revenind curţii de apel.
În aceeaşi ipoteză, unele instanţe au stabilit apelul ca fiind calea de atac ce se va rejudeca, competenţa de soluţionare a acesteia revenind curţii de apel.
Procurorul general consideră ca fiind în acord cu litera şi spiritul legii prima opinie; chiar dacă dispoziţiile alin. (3) ale art. XXIV din Legea 202/2010 nu disting după cum trimiterea cauzei se dispune pentru rejudecarea în primă instanţă sau în apel, interpretarea sistematică şi teleologică a acestei norme impune concluzia că voinţa legiuitorului a fost să aibă în vedere numai trimiterea spre rejudecare primei instanţe – numai în această situaţie existând raţiunea derogării de la regula judecării cauzei potrivit legii sub care a început procesul.
ICCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în cazul în care după intrarea în vigoare a Legii 202/2010 se casează decizia instanţei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, hotărârea pronunţată în primă instanţă, înainte de intrarea în vigoare a legii, de către judecătorie rămâne supusă apelului, cale de atac prevăzută de legea sub care a început procesul, competenţa de soluţionare revenind tribunalului.