In conformitate cu dispozitiile art. 298 alin. (1) C.pen., divulgarea unor date sau informatii care nu sunt destinate publicitatii, de catre cel care le cunoaste datorita atributiilor de serviciu, dacă fapta este de natura sa produca pagube, constituie infractiunea de divulgare a secretului economic. In raport cu dispozitiile art. 298 alin. (1) C.pen., divulgarea informatiilor cuprinse intr-o documentatie referitoare la instalarea sau asamblarea unui produs, informatii destinate publicitatii, care trebuie in mod obligatoriu sa insoteasca produsul conform Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului, de catre persoana care le cunoaste datorită atribuţiilor de serviciu, nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii de divulgare a secretului economic.

(.art. 298 alin. (1) C.pen
art. 141 Legea nr. 8/1996)

Însuşirea documentaţiei referitoare la un produs, care nu constituie obiect al dreptului de autor, întrucât nu prezintă un caracter de originalitate, ci tratează într-o formă rescrisă un subiect care nu mai este nou, soluţia tehnică generală de realizare a produsului fiind de domeniu public, accesibilă oricărei persoane care doreşte să îl construiască, nu constituie infracţiunea de însuşire, fără drept, a calităţii de autor al unei opere prevăzută în art. 141 din Legea nr. 8/1996.

ICCJ – Secţia penală, Decizia nr. 913 din 9 martie 2011

A. Prin sentinţa penală nr. 332 din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Mureş a fost condamnat inculpatul Ţ.V. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la însuşirea calităţii de autor al unei opere, prevăzută în art. 26 C.pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996, la pedeapsa de 8.000 de lei amendă penală.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.proc.pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C.pen., întrucât fapta săvârşită nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii.

În baza art. 141 din Legea nr. 8/1996, a fost condamnat inculpatul K.S. pentru săvârşirea infracţiunii de însuşire a calităţii de autor al unei opere, la pedeapsa de 10.000 de lei amendă penală.

Pe baza analizei materialului probator aflat la dosarul cauzei, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În urma realizării produsului reprezentând cabine şi camere saline cu microclimat alveolar, cu denumirea T.S. şi a documentaţiei tehnico-ştiinţifice ce cuprindea metoda realizării practice a produsului nou creat, C.I., în calitate de administrator al societăţii comerciale C., a încheiat contractul de distribuţie exclusivă din 21 martie 2006 cu societatea B. din Ungaria. În baza acestui contract, societatea B. se obliga să cumpere produsele societăţii comerciale C., să recunoască marca drept proprietate exclusivă a vânzătorului, să nu desfacă produse identice sau similare cu cele ce fac obiectul contractului, proprietarul originar fiind furnizorul direct şi exclusiv al distribuitorului care, la rândul său, în baza acestui contract, a dobândit dreptul de distribuţie exclusivă a produselor care fac obiectul contractului.

În vederea realizării acestui contract, deoarece produsul era unul nou, nefiind evidenţiat în nomenclatura vamală, în vederea exportării acestuia se impunea efectuarea unei expertize tehnice pentru încadrarea produselor în tariful vamal, singura societate acreditată în acest sens fiind societatea comercială R.

Ca urmare, C.I. a înaintat o comandă la Agenţia Târgu Mureş a societăţii comerciale R., înregistrată la 6 aprilie 2006. În vederea efectuării expertizei, C.I. a pus la dispoziţia persoanei desemnate din cadrul societăţii comerciale R., respectiv a inculpatului Ţ.V., datele privind identificarea societăţii comerciale C. şi specificaţia tehnică a produsului respectiv.

În baza cererii şi a documentaţiei depuse, inculpatul Ţ.V. împreună cu un coleg de serviciu, G.V., s-au deplasat la executantul cabinelor saline, respectiv societatea comercială F., unde au procedat la expertizarea produsului, eliberând şi certificatul de expertiză tehnică din 5 aprilie 2006.

După efectuarea expertizei din 5 aprilie 2006, inculpatul Ţ.V. a luat legătura cu inculpatul K.S., punându-i acestuia la dispoziţie documentaţia tehnică în original a produsului cabină salină primită de la C.I., precum şi datele de contact ale societăţii B. din Ungaria, propunându-i acestuia să facă o ofertă de preţ societăţii maghiare pentru produsul arătat în documentaţie.

După primirea documentaţiei, K.S. a luat legătura telefonică cu B.T., reprezentantul societăţii B., care, respectând clauzele contractului de distribuţie exclusivă, la data de 14 iunie 2006, a anunţat pe C.I. cu privire la faptul că aceleaşi produse care fac obiectul contractului dintre cele două părţi i-au fost oferite la un preţ redus, de către un alt producător, respectiv societatea comercială F.H., reprezentată de inculpatul K.S.

Instanţa a reţinut că, prin fapta sa, inculpatul K.S. şi-a însuşit fără drept calitatea de autor al unei opere în sensul art. 141 din Legea nr. 8/1996, iar inculpatul Ţ.V. l-a ajutat la comiterea acestei fapte, punându-i la dispoziţie documentaţia şi informaţiile necesare.

Fapta inculpatului K.S. a fost încadrată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 141 din Legea nr. 8/1996, de însuşire fără drept a calităţii de autor al unei opere.

Fapta inculpatului Ţ.V., care a pus la dispoziţia inculpatului K.S. documentaţia întocmită de titularul C.I., permiţându-i acestuia să-şi însuşească fără drept calitatea de autor al unei opere, punându-i la dispoziţie în acelaşi timp şi datele de contact al unei persoane interesate de achiziţionarea produsului obţinut în baza documentaţiei respective, s-a apreciat ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la însuşirea fără drept a calităţii de autor al unei opere, faptă prevăzută în art. 26 C.pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996.

Referitor la fapta aceluiaşi inculpat care, după ce a intrat în posesia documentaţiei tehnice, a divulgat această documentaţie, punându-o la dispoziţia lui K.S., s-a apreciat că nu constituie infracţiunea de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C.pen., deoarece documentaţia tehnică referitoare la cabinele saline nu este secretă, o documentaţie conţinând informaţii asemănătoare poate fi găsită pe un site şi documentaţia întocmită de C.I. şi ajunsă la inculpaţi nu conţine nicio indicaţie că ar fi secretă.

B. Prin decizia nr. 34/A din 13 mai 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au admis apelurile formulate, între alţii, de procuror şi de inculpaţii Ţ.V. şi K.S. împotriva sentinţei penale nr. 332 din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Mureş.

S-a desfiinţat parţial sentinţa atacată şi, în urma rejudecării cauzei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.proc.pen., a fost achitat inculpatul Ţ.V. pentru infracţiunea prevăzută în art. 26 C.pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996 – complicitate la însuşirea calităţii de autor al unei opere.

În baza art. 298 alin. (1) C.pen., a fost condamnat inculpatul Ţ.V. la 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de divulgare a secretului economic.

În baza art. 81 C.pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de mai sus, stabilindu-se termenul de încercare pe o durată de 4 ani.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.proc.pen., a fost achitat inculpatul K.S. pentru infracţiunea prevăzută în art. 141 din Legea nr. 8/1996 – însuşirea calităţii de autor al unei opere.

Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt, însă pentru a clarifica dacă documentaţia tehnică referitoare la cabinele saline reprezintă o operă ştiinţifică protejată de lege, circumscriindu-se astfel în sfera de aplicare a Legii nr. 8/1996, s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate în proprietate intelectuală, expertiză care a fost întocmită de către expertul R.S.

Cu privire la această expertiză, s-au depus obiecţiuni de către părţi, obiecţiuni la care expertul a răspuns, de asemenea, prin suplimentul de expertiză. În cauză, şi cu privire la acest supliment de expertiză s-au făcut obiecţiuni de către părţi, expertul răspunzând acestor obiecţiuni prin expertiza aflată la dosarul instanţei de apel.

Din analiza expertizei întocmite în cauză şi a suplimentelor existente la dosar, instanţa de apel a reţinut că documentaţia tehnico-ştiinţifică ce cuprinde metoda realizării cabinelor saline cu microclimat alveolar, cu denumirea T.S., pentru care există cerere de marcă din 23 iunie 2006, nu constituie obiect al dreptului de autor, aşa cum este el reglementat în Legea nr. 8/1996.

Având în vedere aceste concluzii, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă, în mod greşit, a considerat că activitatea inculpatului K.S., descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de însuşire a calităţii de autor al unei opere.

Corelativ, instanţa de apel a apreciat că nu se poate reţine că fapta inculpatului Ţ.V., care a pus la dispoziţia lui K.S. documentaţia întocmită de către C.I., punându-i la dispoziţie şi datele de contact ale unei persoane interesate de achiziţionarea produsului obţinut în baza documentaţiei, ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la însuşirea fără drept a calităţii de autor al unei opere, în condiţiile în care documentaţia respectivă nu constituie obiect al dreptului de autor.

În ceea ce priveşte infracţiunea de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C.pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ţ.V., instanţa de apel a apreciat că prima instanţă, în mod greşit, a considerat că această faptă nu constituie infracţiunea de divulgare a secretului economic.

Analizând dispoziţiile art. 298 alin. (1) C.pen., instanţa de apel a reţinut că pentru a ne afla în faţa infracţiunii de divulgare a secretului economic trebuie să fie divulgate o serie de date sau informaţii care nu sunt destinate publicităţii, divulgarea să se facă de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, iar fapta este de natură să producă pagube.

În literatura de specialitate s-a statuat că există date şi informaţii cu caracter economic care, deşi nu sunt secrete de stat, nu sunt destinate publicităţii. Aceste date şi informaţii trebuie să fie păstrate cu stricteţe, deoarece, chiar dacă nu sunt de o însemnătate care să constituie secret de stat, de ele se leagă interese importante ale economiei. Totodată, divulgarea unor astfel de date sau informaţii de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu prezintă un pericol social, deoarece poate să producă pagube.

În speţă, inculpatul Ţ.V., în calitate de reprezentant al societăţii comerciale R., a intrat în posesia documentaţiei reprezentând cabine saline, aparţinând lui C.I. În virtutea atribuţiilor de serviciu, documentaţia tehnică, deşi nu avea caracter secret, nu trebuia să fie făcută publică de către inculpat, deoarece informaţiile cu referire la cabinele saline erau deţinute ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu ale inculpatului Ţ.V.

Prin urmare, în opinia instanţei de apel, prin faptul că inculpatul Ţ.V. a luat legătura cu inculpatul K.S. şi a pus acestuia la dispoziţie documentaţia tehnică în original a produsului cabine saline, primită de la C.I., precum şi prin faptul că a pus la dispoziţia coinculpatului şi datele de contact ale societăţii din Ungaria, spunându-i inculpatului să facă o ofertă de preţ societăţii maghiare, acesta a comis infracţiunea de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C.pen.

C. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, între alţii, procurorul şi inculpatul Ţ.V.

Procurorul a criticat decizia prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C.proc.pen., arătând că în mod greşit instanţa de apel a dispus achitarea inculpaţilor, luând în considerare doar expertiza efectuată în cauză, fără a fi coroborată cu restul probatoriului administrat în cauză.

Inculpatul Ţ.V. a criticat decizia, între altele, prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C.proc.pen.

A arătat că în mod greşit s-a dispus condamnarea sa pentru comiterea infracţiunii de divulgarea a secretului economic, deşi în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, având în vedere că, pe de o parte, nu a avut cunoştinţă cu privire la faptul că documentaţia nu era destinate publicităţii, iar, pe de altă parte, niciunul dintre seturile de acte aflate la dosarul cauzei nu conţin date ori informaţii concrete care să se refere la dimensiuni de execuţie, de tratare, cote de execuţie, repere profilate şi esenţa materialului lemnos utilizat, precum şi modalitatea de realizare a microclimatului, elemente care ar face posibilă realizarea unui produs şi care, într-adevăr, nu ar fi fost destinate publicităţii. Totodată, nu s-a dovedit că s-ar fi produs un prejudiciu ori că fapta reţinută în sarcina sa ar fi de natură să producă pagube, soluţia tehnică de realizare a camerelor şi cabinelor saline fiind de mult timp cunoscută, soluţia tehnică este de domeniu public şi accesibilă oricărei persoane care doreşte să le construiască.

Examinând decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C.proc.pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

1. În raport cu situaţia de fapt corect stabilită de instanţa de fond pe baza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a apreciat în mod fundamentat, pe baza expertizei de specialitate efectuate în cauză, că documentaţia tehnică depusă de C.I. la societatea comercială R., cuprinzând o prezentare generală plus mod de asamblare, nu constituie obiect al dreptului de autor, în contextul în care ideea de tratament în cabine saline nu este nouă, putându-se găsi sub alte titluri, pe alte site-uri, neprezentând un caracter de originalitate, tratând într-o formă rescrisă un subiect care nu mai este nou.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că materialul probator relevă o serie de aspecte care confirmă soluţia de achitare a celor doi inculpaţi sub aspectul infracţiunilor prevăzute în art. 141 din Legea nr. 8/1996, reţinută în sarcina inculpatului K.S. şi, respectiv, în art. 26 C.pen. raportat la art. 141 din Legea nr. 8/1996, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ţ.V.

Astfel, potrivit adresei din 7 ianuarie 2008 emisă de societatea comercială R., înscrisurile depuse de societatea comercială C. la înmânarea comenzii pentru efectuarea expertizei vamale, respectiv 4 pagini schiţe de montaj, nu reprezintă documentaţie de execuţie, întrucât lipsesc o serie de elemente importante, respectiv: clasa de calitate a cherestelei, umiditatea acesteia şi defectele neadmise; dimensiunile reperelor componente, gradul de prelucrare al acestora şi abaterile admisibile; planul de operaţii şi toleranţele elementelor componente; finisajul, modul de ambalare, marcare – etichetare etc., aspect confirmat prin chiar declaraţia lui C.I., care arată că nu a depus la societatea comercială R. desenele de execuţie. În plus, C.I. arată că documentaţia de pe internet (pe site-ul www.saline.ro care aparţine unui distribuitor al său, societatea comercială S.) este mai amplă decât cea de la dosar, grafic este asemănătoare cu cea din dosar, dar tehnic nu este aceeaşi.

Sub un alt aspect, schiţa de asamblare la care s-a făcut referire nu purta menţiunea „reproducere interzisă” sau că produsul este „marcă înregistrată” ori „brevetat”, întrucât, la acel moment, C.I. nu făcuse cerere pentru înregistrarea mărcii – formulată abia la 23 iunie 2006, iar în ceea ce priveşte brevetul de invenţie, nu a avut niciodată intenţia să facă o astfel de solicitare datorită procedurii greoaie şi de durată, astfel cum rezultă din declaraţia sus-menţionată.

Pe de altă parte, din materialul probator aflat la dosar reiese că prospectul conţinând cele 4 pagini care au ajuns în posesia inculpatului K.S. a fost înmânat inculpatului Ţ.V. de către reprezentantul firmei din Ungaria, martorul B.T., aşa cum reiese din chiar declaraţia acestuia din urmă, luată prin intermediul comisiei rogatorii, ce se coroborează cu declaraţia inculpatului Ţ.V. şi nu cuprindea date referitoare la producţie, ci doar la „publicitate, popularizarea cabinelor saline”.

Chiar dacă admitem că documentaţia prezentată de C.I. inculpatului Ţ.V. ar constitui obiect al dreptului de autor, protejat prin Legea nr. 8/1996, din modul în care s-au derulat faptele, prospectul respectiv fiindu-i înmânat chiar de către reprezentantul distribuitorului exclusiv, reiese că inculpatul Ţ.V. nu a avut şi nu putea avea reprezentarea că ajută în vreun mod la însuşirea fără drept a calităţii de autor al unei opere. În ceea ce priveşte scopul acestei remiteri, el nu poate fi stabilit cu certitudine, declaraţiile martorului B.T. şi ale inculpatului Ţ.V. nefiind convergente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciind totuşi ca fiind pertinentă susţinerea inculpatului că respectivul prospect i-a fost înmânat pentru a găsi şi un alt producător al cabinelor saline.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază ca extrem de relevante constatările din raportul de expertiză tehnică de specialitate, în proprietate intelectuală, întocmit cu rigurozitate de către expertul R.S., precum şi suplimentul la acest raport, în care se demonstrează motivat că, încă din 2005, în România fusese emis brevetul de invenţie cu titlul „microsalină artificială de suprafaţă” având ca titular pe R.N., invenţie care are extrem de multe în comun cu „camera salină” şi, în aceste condiţii, produsele, chiar noi, pe care C.I. le oferă nu au caracter original, care să dea naştere unui drept exclusiv, iar soluţia tehnică generală de realizare a camerelor şi cabinelor saline este de domeniu public, fiind accesibilă oricărei persoane care doreşte să le construiască.

În concluzie, pentru aceste considerente, precum şi a celor reţinute de instanţa de apel, ce nu au mai fost reluate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că infracţiunea de însuşire fără drept a calităţii de autor al unei opere, respectiv de complicitate la această infracţiune, nu subzistă, astfel că soluţia de achitare dispusă de instanţa de apel este corectă, recursul procurorului fiind nefondat.

2. Recursul inculpatului Ţ.V. referitor la greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C.pen. este întemeiat, sub acest aspect fiind corectă soluţia primei instanţe.

Prin prisma propriului examen, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că informaţiile cuprinse în respectiva documentaţie, ajunsă în posesia inculpatului Ţ.V. în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, erau destinate publicităţii, din chiar denumirea broşurii de prezentare: „Asamblarea cabinei saline” – părţi componente, reieşind că însoţea produsul şi putea fi consultată de oricine. Dacă respectiva documentaţie ar fi cuprins date despre materialele folosite şi alte detalii constructive, s-ar fi putut pune în discuţie caracterul secret al acesteia; or, în situaţia concretă a speţei, fiind vorba doar de instrucţiuni de instalare/asamblare, care trebuie în mod obligatoriu să însoţească produsul la vânzare (art. 53 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului), fiind destinate publicităţii, este exclus caracterul secret al acesteia. O dovadă în plus că documentaţia nu conţinea date constructive rezultă inclusiv din împrejurarea că pentru a proceda la expertizarea produsului şi eliberarea certificatul de expertiză, inculpatul Ţ.V. împreună cu un coleg de serviciu, G.V., s-au deplasat la executantul cabinelor saline, respectiv societatea comercială F., menţiunile din documentaţie nefiind suficiente nici măcar pentru încadrarea produselor în tariful vamal, cu atât mai mult pentru realizarea unui produs similar.

Pe de altă parte, nu este întrunită nici cerinţa ca fapta inculpatului să fie de natură a produce o pagubă. Că soluţia tehnică de realizare a cabinelor saline nu este nouă – aşa cum s-a demonstrat inclusiv prin expertiza tehnică de specialitate realizată în cauză – reiese din chiar atitudinea subiectivă a lui C.I. care, în loc să solicite Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci un brevet de invenţie – ce poate fi acordat pentru un produs cu condiţia ca acesta să implice o activitate inventivă şi să prezintă elemente de noutate – a ales varianta de a înregistra marca – ceea ce îi conferă doar dreptul de folosire exclusivă a respectivului semn distinctiv pentru produsele fabricate/comercializate. Aceasta înseamnă că nimic nu împiedică alte persoane să fabrice acelaşi produs – ex. cabină salină – şi să-l comercializeze sub altă denumire comercială. Ca atare, fapta inculpatului Ţ.V. nu era de natură a produce o pagubă, mai ales în condiţiile în care între C.I. şi societatea B. din Ungaria (adică firma pe care a indicat-o inculpatului K.S. în vederea ofertării) exista un contract de distribuţie exclusivă, potrivit căruia societatea maghiară se obliga să cumpere produsele societăţii comerciale C., să recunoască marca drept proprietate exclusivă a vânzătorului şi să nu desfacă produse identice sau similare.

Pe de altă parte, infracţiunea prevăzută în art. 298 alin. (1) C.pen. nu subzistă nici sub aspectul laturii subiective, inculpatul susţinând în mod pertinent că nu a avut reprezentarea că broşura nu era destinată publicităţii, un prospect similar fiindu-i remis şi de reprezentantul distribuitorului din Ungaria şi, totodată, făcând dovada că nu a acţionat cu intenţia de a prejudicia interesele lui C.I., ci în ideea existenţei pe piaţa românească şi a unui alt potenţial producător, care, pe cale de consecinţă, putea apela la societatea la care inculpatul era angajat şi de la care primise recomandarea de a identifica şi adăuga în portofoliu noi clienţi.

În consecinţă, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 298 alin. (1) C.pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei subiective, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat, între alţii, de inculpatul Ţ.V. împotriva deciziei nr. 34/ A din 13 mai 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a casat, în parte, decizia recurată şi, rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.proc.pen., a achitat pe inculpatul Ţ.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de divulgare a secretului economic prevăzută în art. 298 alin. (1) C.pen.

În conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de procuror.