Din Revista Buletinul Casatiei nr. 5/2012 – Circumstante atenuante. Cauza de reducere a pedepsei

I. Prin sentinţa nr. 487 din 7 iulie 2010 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen., a fost condamnat inculpatul P.C. la pedeapsa de 11 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., conform art. 65 C.pen.

În baza prevederilor art. 83 C.pen. cu referire la art. 86⁴ C.pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere privind pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1038 din 7 mai 2007, pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 531/2007 a Tribunalului Bucureşti, pedeapsă pe care o cumulează cu pedeapsa de 11 ani închisoare, aplicată în cauză, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 14 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea prevederilor art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen.

II. Prin decizia nr. 252 din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, s-a admis apelul declarat de inculpatul P.C. împotriva sentinţei nr. 487 din 7 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi în fond:

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C.pen. şi art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen., a fost condamnat inculpatul P.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen., conform art. 65 C.pen.

În baza art. 83 C.pen. cu referire la art. 86⁴ C.pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere privind pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1038 din 7 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 531/2007 a Tribunalului Bucureşti, pedeapsă ce a fost cumulată cu pedeapsa de 3 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 65 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul P.C., criticând-o ca netemeinică în baza cazului casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C.proc.pen., susţinând că i-au fost aplicate pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C.pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

A solicitat rejudecarea cauzei şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 în raport cu împrejurarea că inculpatul a formulat un denunţ care s-a materializat în luna noiembrie 2010, denunţ în urma căruia instanţa a fost sesizată cu privire la persoanele denunţate de inculpat.

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport cu motivul de critică invocat şi cu cazul de casare sus-indicat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere că recurentul inculpat P.C. a formulat un denunţ, după momentul sesizării instanţei de judecată, denunţ ce a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti sub nr. 1639/D/P/2010, denunţ ce privea persoane care se ocupau cu traficul ilicit de droguri.

În luna noiembrie 2010, denunţul inculpatului s-a materializat, fiind sesizată instanţa de judecată cu privire la persoanele denunţate de inculpat.

Or, prin adresa nr. 1639/D/P/2010 din 23 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti, s-a încunoştinţat instanţa de apel că, urmare a denunţului formulat de către inculpatul P.C., au fost prinşi inculpaţii I.M. şi R.C., în prezent cercetaţi în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr.143/2000, în dosarul penal nr. 1639/D/P/2010.

Faţă de cele expuse rezultă că recursul declarat de inculpatul P.C. este fondat, dată fiind incidenţa în speţă a cazului de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C.proc.pen.

Urmează, în consecinţă, a se casa în parte decizia atacată a instanţei de apel şi hotărârea instanţei de fond, numai cu privire la cuantumul pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen. şi la aplicarea pedepsei complementare.

Urmează a se face aplicarea în cauză pentru recurentul inculpat – în consecinţa celor notificate prin adresa datată 23 noiembrie 2010 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti şi reiterată de către aceeaşi unitate de parchet prin adresa nr. 390/II/2011 din 23 februarie 2011 – a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi, prin aplicarea corespunzătoare a efectului circumstanţelor atenuante în sensul dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C.pen., se va reduce pedeapsa stabilită de instanţa de apel de la 3 ani închisoare la cea de un an închisoare, apreciată ca aptă în totalitate să satisfacă scopurile şi finalităţile definite prin dispoziţiile art. 52 C.pen., respectiv atât să constituie o reală măsură de constrângere şi reeducare a inculpatului, cât şi să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva deciziei nr. 252 din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, a casat, în parte, decizia atacată şi sentinţa nr. 487 din 7 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, numai cu privire la cuantumul pedepsei de 3 ani închisoare aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen. şi la aplicarea pedepsei complementare; a făcut aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 76 alin. (1) lit. b) C.pen. şi a redus pedeapsa la un an închisoare; a înlăturat aplicarea pedepsei complementare; a menţinut revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1038 din 7 mai 2007 pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 531/2007 a Tribunalului Bucureşti, pedeapsă ce se va executa alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul urmând să execute 4 ani închisoare şi a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate şi ale sentinţei nr. 487 din 7 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală.