Prezentam OUG 133/2010 asa cum a fost aceasta publicata in Monitorul Oficial 893/2010. Actul normativ modifica si completeaza legea 95/2006 privind reforma in domeniul Sanatatii. In urma modificarilor produse de aceasta ordonanta, partenerii sociali, sindicatele si patronatele se vor retrage din Consiliul de Administratie al CNAS.
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 133/2010
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în vederea eficientizării unor instituţii şi activităţi în acest domeniu
M.Of. nr. 893 din 30.12.2010
În vederea eficientizării activităţii instituţiilor din domeniul sanitar, în acord cu priorităţile Guvernului de reformă în administraţia publică,
ţinând cont de urgenţa stabilirii unor măsuri economico-financiare la nivel teritorial, ca urmare a recesiunii economice severe care pune în pericol stabilitatea economică a României, şi pentru asigurarea respectării angajamentelor asumate de Guvernul României cu ocazia negocierilor acordurilor de împrumut cu organismele financiare în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetului general consolidat pentru anul 2010;
în vederea asigurării continuităţii tratamentului bolnavilor cuprinşi în programele naţionale de sănătate în cadrul cărora sunt tratate afecţiuni cu impact major asupra stării de sănătate a populaţiei, precum HIV/SIDA, TBC, afecţiuni oncologice, diabet zaharat, insuficienţă renală cronică, care pot determina consecinţe deosebit de grave prin decesul pacienţilor;
deoarece, în caz contrar, nu se pot asigura punerea în aplicare a Programului de guvernare acceptat de Parlament şi îndeplinirea obligaţiei statului de garantare a dreptului constituţional al cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii, prin certificarea calităţii serviciilor de sănătate;
având în vedere necesitatea implementării cardului de asigurări sociale de sănătate, fapt ce va determina o eficientizare a resurselor bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate care vizează, de asemenea, interesul general public, implementare ce nu mai poate fi amânată,
întrucât neadoptarea de măsuri imediate, prin ordonanţă de urgenţă, ar conduce la reale dificultăţi în ceea ce priveşte o funcţionare optimă a întregii activităţi a spitalelor, precum şi în asigurarea efectivă a accesului egal al cetăţenilor la îngrijirile sanitare de bază şi creşterea calităţii vieţii,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 48, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Hotărârea Guvernului privind aprobarea programelor naţionale de sănătate cuprinde obiectivele, structura acestora, precum şi orice alte condiţii şi termene necesare derulării programelor.“
2. La articolul 54, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Sumele alocate programelor naţionale de sănătate multianuale sunt aprobate prin legea bugetului de stat în conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.“
3. După articolul 189 se introduce un nou articol, articolul 1891, cu următorul cuprins:
„Art. 1891
(1) Veniturile realizate de unităţile sanitare publice în baza contractelor de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări de sănătate nu pot fi utilizate pentru:
a) investiţii în infrastructură;
b) dotarea cu echipamente medicale;
c) acoperirea cheltuielilor de personal peste limita maximă prevăzută la art. 197 alin. (2).
(2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se suportă din alte surse, în condiţiile prezentei legi.“
4. La articolul 212, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 212
(1) Documentele prin care se atestă calitatea de asigurat sunt, după caz, adeverinţa de asigurat sau carnetul de asigurat eliberate prin grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul. După implementarea dispoziţiilor din cuprinsul titlului IX, aceste documente justificative se înlocuiesc cu cardul naţional de asigurări sociale de sănătate. Data de la care urmează a se utiliza cardul naţional de asigurări sociale de sănătate se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.“
5. La articolul 217, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe baza contractului-cadru multianual, care se elaborează de CNAS pe baza consultării Colegiului Medicilor din România, denumit în continuare CMR, Colegiului Medicilor Dentişti din România, denumit în continuare CMDR, Colegiului Farmaciştilor din România, denumit în continuare CFR, Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, denumit în continuare OAMMR, Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor, denumit în continuare OBBC, precum şi a organizaţiilor patronale şi sindicale reprezentative din domeniul medical. Proiectul se avizează de Ministerul Sănătăţii şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, până la data de 31 decembrie a anului în curs pentru următorii 2 ani.“
6.La articolul 217, alineatul (6) se abrogă.
7. La articolul 244, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 244
(1) Furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, care îndeplinesc criteriile de evaluare stabilite de CNAS şi Ministerul Sănătăţii, pot intra în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.“
8. Partea introductivă a articolului 245 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 245
Furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, care pot fi în relaţii contractuale cu casele de asigurări, sunt:“.
9. La articolul 256, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Din sumele colectate în contul fondului potrivit alin. (2), o cotă de 60% se repartizează obligatoriu de către ordonatorul principal de credite caselor de asigurări de sănătate, proporţional cu veniturile realizate la nivel teritorial, şi rămân la dispoziţia acestora.“
10. La articolul 262, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 262
(1) Sumele colectate în condiţiile art. 256 alin. (2) se utilizează astfel:
a) pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaţionale cu parteneri în domeniul sănătăţii la care România este parte, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru, de către casele de asigurări de sănătate din sumele repartizate conform art. 256 alin. (3);
b) o cotă de 3% pentru cheltuielile de administrare, funcţionare şi de capital ale CNAS, din care cel puţin 0,75% pentru casele de asigurări de sănătate. Prin legile bugetare anuale se poate aproba depăşirea limitei de 3%;
c) o cota de 37% rămâne în contul CNAS.“
11. La articolul 262, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) şi (12), cu următorul cuprins:
„(11) Sumele rămase conform alin. (1) lit. c) în contul CNAS se utilizează pentru:
a) o cotă de 2% pentru constituirea fondului de rezervă, în condiţiile prevăzute la art. 256 alin. (41);
b) o cotă de 98% pentru constituirea fondului de redistribuire.
(12) Fondul de redistribuire constituit în condiţiile prevăzute la alin. (11) lit. b) se utilizează pentru echilibrarea bugetelor caselor de asigurări de sănătate.
Criteriile de alocare pe judeţe a fondului de redistribuire se elaborează de CNAS, se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.“
12. La articolul 265, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Sumele rămase neutilizate la nivelul CNAS la sfârşitul fiecărui an se reportează în anul următor şi se utilizează pentru destinaţiile prevăzute la art. 262 alin. (1).“
13. La articolul 268, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Membrii comisiilor de experţi prevăzute la alin. (1) beneficiază de o indemnizaţie lunară de 1% din indemnizaţia preşedintelui CNAS, respectiv din salariul funcţiei de preşedinte – director general al casei de asigurări de sănătate, care se acordă proporţional cu numărul de participări efective la şedinţe. Indemnizaţiile şi cheltuielile de deplasare ocazionate de participarea în comisiile de experţi sunt suportate de CNAS, respectiv de casa de asigurări de sănătate la nivelul căreia funcţionează comisia. Regulamentul de organizare şi funcţionare şi atribuţiile comisiilor de experţi se stabilesc prin decizie a preşedintelui CNAS.“
14. La articolul 276, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 276
(1) Consiliul de administraţie al CNAS se constituie din 7 membri, cu un mandat pe 4 ani, după cum urmează:
a) 4 reprezentanţi ai statului, dintre care unul este numit de Preşedintele României, iar 3 sunt numiţi de primul-ministru, la propunerea ministrului sănătăţii;
b) un membru numit de către confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional;
c) un membru numit de către confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional;
d) un membru numit de primul-ministru, cu consultarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice.“
15. La articolul 276, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) Pe perioada mandatului membrii consiliului de administraţie pot fi revocaţi din funcţii de către cei care i-au numit, iar pe funcţiile rămase vacante sunt numiţi noi membri, până la expirarea mandatului în curs.“
16. La articolul 277, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Consiliul de administraţie are un vicepreşedinte ales de consiliul de administraţie prin vot secret.“
17. La articolul 278, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 278
(1) Consiliul de administraţie funcţionează în mod legal în prezenţa a cel puţin 5 membri.“
18. La articolul 282, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(5) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS, cu excepţia preşedintelui şi a vicepreşedintelui, beneficiază de o indemnizaţie lunară de până la 1% din indemnizaţia preşedintelui CNAS, în condiţiile prezenţei efective la şedinţele consiliului de administraţie.“
19. La articolul 287, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Mandatul membrilor consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări este de 4 ani. Membrii consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări beneficiază de o indemnizaţie lunară de până la 1% din salariul funcţiei de director general al casei de asigurări respective, în condiţiile prezenţei efective la şedinţele consiliului de administraţie.“
20.Articolul 312 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 312
(1) În teritoriile neacoperite cu medici sau cu personal sanitar ori cu unităţi farmaceutice, pentru asigurarea serviciilor medicale şi farmaceutice, consiliile locale pot acorda stimulente în natură şi în bani.
(2) În teritoriile neacoperite cu medici sau cu personal sanitar ori cu unităţi farmaceutice, pentru asigurarea serviciilor medicale şi farmaceutice, statul, prin Ministerul Sănătăţii, poate acorda stimulente în natură.
(3) În baza dispoziţiilor alin. (1) şi (2), consiliile locale şi Ministerul Sănătăţii încheie cu medicii şi cu personalul sanitar, beneficiar, un contract civil, cu o clauză de fidelitate în sarcina acestora, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani.“
21.În tot cuprinsul titlului VIII, cuvântul„vicepreşedinţi“se înlocuieşte cu cuvântul„vicepreşedinte“.
22. La articolul 330, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
„(2) Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate se emite pentru dovedirea calităţii de asigurat pentru furnizarea unor servicii medicale.“
23.Articolul 331 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 331
(1) Informaţiile minime care pot fi accesate de pe cardul naţional de asigurări sociale de sănătate sunt următoarele:
a) numele, prenumele, precum şi codul numeric personal ale asiguratului;
b) codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate;
c) numărul de identificare al cardului naţional de asigurări sociale de sănătate.
(2) Pe cipul cardului naţional de asigurări sociale de sănătate vor fi înregistrate informaţiile minime prevăzute la alin. (1), precum şi următoarele informaţii:
a) diagnostice medicale cu risc vital şi boli cronice;
b) grupa sanguină şi Rh;
c) acceptul exprimat, în timpul vieţii, pentru prelevarea de organe, ţesuturi şi celule, după deces;
d) medic de familie: nume, prenume, date de contact.
(3) Diagnosticele medicale cu risc vital şi bolile cronice care vor fi înregistrate pe cipul cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS.
(4) Pe cardul naţional de asigurări sociale de sănătate datele medicale se înregistrează separat de datele administrate, iar accesul la acestea se face numai de persoane autorizate în acest scop.
(5) Informaţia prevăzută la alin. (2) lit. c ) se va înregistra pe cipul cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, sub condiţia respectării dispoziţiilor prevăzute la art. 147 pct. 5.
(6) Accesul personalului medical la informaţiile înregistrate pe cardul naţional de asigurări sociale de sănătate va fi stabilit prin Norme metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate prevăzut în titlul IX «Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate» al Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.“
24.Articolul 332 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 332
(1) Cheltuielile necesare pentru producerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se suportă atât de CNAS, cât şi de asigurat.
(2) Asiguratul suportă cheltuielile reprezentând contravaloarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, respectiv a documentului propriu-zis prin care se atestă calitatea de asigurat, precum şi costurile aferente distribuţiei acestuia.“
25.Articolul 333 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 333
(1) Componenta informatică a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate este parte integrantă a sistemului informatic unic integrat al asigurărilor sociale de sănătate.
(2) Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate se eliberează şi se administrează prin utilizarea serviciilor de operare şi management al unei unităţi specializate în acest scop şi numai prin intermediul sistemului informatic unic integrat al asigurărilor sociale de sănătate. CNAS eliberează şi administrează cardul naţional de asigurări sociale de sănătate şi are calitatea de operator de date cu caracter personal pentru datele menţionate.
(3) Prelucrarea datelor cu caracter personal cuprinse în cardul naţional de asigurări sociale de sănătate se face în condiţiile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, iar prin normele metodologice menţionate la art. 331 alin. (6) va fi stabilită modalitatea de exercitare a dreptului de acces la datele cu caracter personal legate de starea de sănătate de către persoana asigurată.“
26.Articolul 335 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 335
(1) Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, precum şi titularii cardului naţional de asigurări sociale de sănătate au obligaţia de a solicita şi, respectiv, de a prezenta acest document, la data acordării asistenţei medicale, în condiţiile prevăzute de contractul-cadru şi de normele metodologice de aplicare a acestui contract.
(2) Alte obligaţii ale furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale privind implementarea sistemului cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor din cuprinsul prezentului capitol.“
27.Articolul 336 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 336
(1) Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate se emite individual pentru fiecare asigurat cu vârsta de peste 18 ani, aşa cum este reglementat la art. 211 alin. (1), art. 213 şi 215.
(2) Asiguraţii cu vârsta de până la 18 ani beneficiază de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate în baza documentelor care atestă că se încadrează în categoria de asiguraţi, prevăzută la art. 213 alin. (1) lit. a).
(3) Persoanele asigurate prevăzute la alin. (1) au obligaţia prezentării cardului naţional de asigurări sociale de sănătate în vederea acordării serviciilor medicale de către furnizorii aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate. Neprezentarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate conduce la acordarea acestor servicii numai contra cost, cu excepţia serviciilor prevăzute la art. 220.“
28.Articolul 338 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 338
În bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate vor fi prevăzute sume pentru cardul naţional de asigurări sociale de sănătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 332.“
29. După articolul 338 se introduce un nou articol, articolul 3381, cu următorul cuprins:
„Art. 3381
(1) Producerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se realizează de către Compania Naţională «Imprimeria Naţională» – S.A.
(2) Personalizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se realizează de către Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte, structură componentă a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
(3) Echipamentele şi aplicaţiile de personalizare necesare potrivit alin. (2), precum şi serviciile pentru funcţionarea neîntreruptă a acestora se asigură de către Compania Naţională «Imprimeria Naţională» – S.A.“
30. La articolul 683, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
„(11) SNSPMPDSB funcţionează în coordonarea Ministerului Sănătăţii, iar coordonarea academică se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.“
31.În tot cuprinsul titlului XVI sintagma„Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar“se înlocuieşte cu„Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti“.
Art. II
În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor supune aprobării, prin hotărâre a Guvernului, Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate prevăzut în titlul IX „Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate“ al Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.
Art. III
(1) Prevederile art. 277 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat potrivit art. I pct. 16 din prezenta ordonanţa de urgenţă, se aplică de la data încetării, în cazurile şi situaţiile prevăzute de lege, a mandatelor aflate în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2) Începând cu data de 15 ianuarie 2011, consiliul de administraţie are un singur vicepreşedinte.
(3) Consiliul de administraţie al CNAS se reorganizează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia.
Art. IV
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul sănătăţii,
Cseke Attila
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
Nicolae-Lucian Duţă
Sursa: Legalis